România și Republica Moldova au fost expuse unor operațiuni de interferență electorală atribuite Rusiei, iar experiențele celor două state ar trebui să servească drept avertisment pentru restul Europei. Andrei Ioniță, Head of Government Affairs la Bitdefender, a vorbit despre acest risc la Bucharest Cybersecurity Conference 2026.
Potrivit reprezentantului companiei, scopul unor astfel de acțiuni nu este obligatoriu schimbarea directă a rezultatului alegerilor. Operațiunile pot urmări și diminuarea încrederii cetățenilor în instituțiile democratice și în corectitudinea procesului electoral.
Un risc prezent permanent
Andrei Ioniță a subliniat că amenințarea nu ar trebui analizată doar prin prisma efectelor imediate asupra unui scrutin. Influențarea modului în care oamenii percep realitatea și instituțiile publice poate produce consecințe importante chiar și atunci când rezultatul alegerilor nu este modificat.
„România și Republica Moldova au văzut interferențe din partea Rusiei în alegerile lor. Cred că aceasta este una dintre lecțiile pe care le-am învățat mai devreme decât restul Europei, pentru că suntem în zona de interes a Rusiei”, a declarat Ioniță.
El a avertizat că statele europene trebuie să considere aceste operațiuni o amenințare persistentă, nu un fenomen limitat la perioadele electorale. „Restul țărilor din Europa trebuie să înțeleagă că aceste lecții nu țin doar de structuri, ci și de natura oamenilor și de felul în care percep realitatea. Aceste lucruri se întâmplă acum și vor continua să se întâmple”, a spus reprezentantul Bitdefender.
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 a fost organizată de Directoratul Național de Securitate Cibernetică împreună cu Bitdefender.